Condamnați la victorie, portughezii se tem de Danemarca!** Nani: „Avem probleme la mingiile înalte și la fazele fixe”

Redactor:
Wili Bitescu
Condamnați la victorie, portughezii se tem de Danemarca!** Nani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dezamăgit de eșecul din primul meci de la Euro în fața Germaniei, Nani mizează totul pe o victorie în această seară împotriva Danemarcei. Deși nu au impresionat prin jocul practicat, chiar dacă au în componență jucători de excepție, portughezii s-au arătat nemulțumiți de scorul înregistrat la finalul meciului cu Germania (1-0), susținand că au jucat mai bine.

De aceeași părere este și starul lui Manchester United, Nani, care susține că naționala Portugaliei merita mai mult din întalnirea cu nemții. Zero puncte după primul meci și naționala Selecao se vede obligată să caștige în fața danezilor pentru a păstra în continuare șanse la calificare în „grupa morții”. Misiune destul de grea și în opinia lui Nani, care se teme de mingiile înalte și fazele fixe, considerand Danemarca specialistă la acest capitol.

„Au un atac foarte bun. De regulă cand jucăm împotriva lor ne pun foarte multe probleme la mingiile înalte și la fazele fixe, dar cred că acum suntem gata să le anihilăm punctele forte”, a declarat Nani, pe numele său real Luis Carlos Almeida da Cunha.

Danemarca și Portugalia se întâlnesc în al doilea lor meci din Grupa B a Campionatului European, la Lvov, astăzi, de la ora 19:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Moscova, vizată de un atac „masiv” cu drone ucrainene, anunță primarul orașului
Moscova, vizată de un atac „masiv” cu drone ucrainene, anunță primarul orașului
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×